Prezența nisipului în urină sau cristaluria la pisici 🐱

Fără analize de urină nu putem știi ce e în vezica pisicii noastre. De cele mai multe ori poate evolua asimptomatic, animalul nu prezintă niciun semn de boală dar, în timp, poate duce la afecțiuni urinare grave. Doar analiza de urină și ecografia ne indică dacă este o problemă. 

Dintre femele și masculi, apare mai des la motani.

Factorii care pot favoriza apariția acestei urolitiazei sau popular numit “nisip” în vezică sunt hrana, cantitatea de apă băută, pH urinar influențat de mâncarea pe care o primește, așternutul din litieră. 

Hrana: Pisicile nu pot descompune în totalitate proteina animală, urmând ca o parte din această proteină să fie eliminată prin urină).

Apa: Aportul hidric este extrem de important. Pisicile sunt extrem de atente la mediul lor de viață și își doresc siguranță. Între o apă “stătută” din castron și una curgătoare, o preferă pe cea curgătoare. Vă recomandăm fântânile.

pH-ul urinar: pH-ul este foarte important și ne indică un mediu bazic/acid favorizant pentru crearea diferitelor tipuri de cristale. Acesta este influențat, la rândul lui, de hrană și apă. Analiza pH-ului urinar poate fi realizată la noi în clinică. 

Așternutul/nisipul din litieră: este foarte important să nu folosiți nisip cu arome sau cu parfum puternic. De asemenea, se recomandă ca atunci când un proprietar deține mai multe pisici, numărul litierelor din casă să fie egal cu numărul pisicilor…+1. Dacă aveți 2 pisici e recomandat să le lasați la dispoziție 3 litiere. Și zona de luat masa să fie la o distanță considerabilă de litiere. 

Ce puteți întâlni în viața pisicii dvs care să vă anunțe că e momentul unei vizite la medicul veterinar.

– urinare frecventă

– miorlăieli  în timpul urinării

– prezența sângelui în urină

– lipsa poftei de mâncare 

– apatie, stare generală modificată.

– pisica stă în poziția de urinare pentru mai mult timp

Cu cât trece mai mult timp și pisica nu a urinat, cu atât se agravează situația.
Pentru ecografia unui animal sănătos recomandat ca el să nu fi urinat cu 2 ore înainte de prezentarea la clinică. Animalele bolnave vor fi examinate pe loc. Vă putem ajuta și cu ecografia abdominală.

Tratamentul urolitiazei la pisici include medicamente și suplimente alimentare și hrană de dietă.